Psiho - Silueta...sau forma ideala raportata la propria persoana

Grup de psihoterapie / dezvoltare personala

pentru persoane cu

tulburari de alimentatie: supraponderale sau subponderale; 

cu dependente alimentare; 

dependente de diete.

Esti permanent preocupat(a) de corpul tau avand trairi negative in legatura cu acest aspect sau dimpotriva realizezi ca te comporti ca si cand nu ai avea un corp al tau?

Exista persoane care nu se mai vad, care efectiv s-au ‘separat’ de corpul lor pentru a nu trai angoasa legata de imaginea de sine, exista persoane care au dezvoltat o adevarata obsesie legata de corpul lor, exista persoane care incearca tot ce citesc-aud-vad si traiesc intr-o stare de permanenta nemultumire, frustrare, dezamagire, exista necunoastere, neacceptare si chiar respingere in relatia cu propriul corp.

Daca relatia cu corpul tau constituie o preocupare pentru tine, iti creaza emotii negative sau chiar iti afecteaza in mod dramatic viata, ai acum ocazia sa inveti cum, sa exersezi si sa incepi sa traiesti o viata noua, sa faci ceva diferit si constructiv!

Inscrie-te in grup si astfel, intr-un cadru diferit si securizant, impreuna cu persoane care te inteleg si te sustin, incepe altfel, experimenteaza altceva! Ne vom imagina ca suntem niste papusi rusesti si vom cauta sa vedem ce se ascunde dincolo de aparenta, vom cauta acea esenta pretioasa din fiecare...

Invata despre tine, invata sa te cunosti, sa te accepti, sa-ti oferi atentia si dragostea de care ai nevoie, invata sa te privesti diferit, sa ai o relatie buna cu tine!

Este posibil daca iti doresti asta si esti dispus(a) sa te implici in acest proces si sa faci ceea ce tine de tine!

Inscrie-te in grup! …chiar acum!

Amanarea, teama, motivele…nu sunt solutii iar timpul poate rezolva lucrurile insa nu neaparat asa cum iti doresti…

Asuma-ti responsabilitatea si implica-te pentru ca ceea ce-ti doresti sa se intample, sa devina realitate!

Intalnirile vor avea loc o data pe saptamana, intre orele 17.30 - 20.30.

Cost sedinta: 60 ron.

Adresa: Emanoil Porumbaru nr.23, et.2. (zona Aviatorilor)

angela.frunzoi@gmail.com

Tel. 0744 639 457

Mecanismele de aparare - intre adaptare si patologie (1)

M-am gandit sa scriu cate ceva despre un subiect de interes in orice proces de autocunoastere si dezvoltare personala: mecanismele de aparare. Probabil ca nu va este strain termenul insa nu stiu cat de bine inteles este. Oricum am constatat ca obisnuita de a reflecta asupra propriei persoane si de a cauta sa constientizam cat mai mult din ceea ce suntem si facem cere determinare, staruinta si antrenament. Primul pas este acela de a deveni constienti de ceea nu suntem constienti in mod obisnuit.

Mecanismele de aparare sunt procese, strategii psihice inconstiente, prin care incercam sa disimulam (camuflam), sa reducem sau sa evitam conflictul (intrapsihic), frustrarea, anxietatea, stresul. Apararea are intotdeauna la baza un conflict intre pulsiuni (instincte) si legile morale sau sociale, adica ceea ce in mod constient consideram acceptabil, si are ca scop mentinerea echilibrului psihic si evitarea neplacerii (a afectelor negative).

Wallerstein mentioneaza urmatoarele caracteristici ale mecanismelor de aparare:

• Subiectul nu este constient de comportamentul prin care se manifesta apararea (de ex. un gand)
• Subiectul nu este constient ca respectivul comportament al sau are o functie, o orientare defensiva
• Subiectul nu este constient de pulsiunea sau afectul care a declansat respectiva aparare

Unele aparari pot fi adaptative prin faptul ca nu vizeaza blocarea sentimentului ci mai degraba canalizarea lui deci reducerea durerii, sunt orientate mai degraba catre un termen lung (ca de ex. anticiparea) si sunt foarte specifice.

Reprimarea sistematica a sentimentelor este la fel de periculoasa precum defectiunea supapei de evacuare a vaporilor la oala sub presiune aflata pe foc. Apararile devin patologice cand se caracterizeaza prin rigiditate, intensitate ridicata si suprageneralizare afectand astfel functionalitatea mentala, lipsind-o de suplete, armonie si capacitate de adaptare.

Atunci cand o aparare esueaza, ultima masura la care recurge inconstientul pentru conservarea “starii de bine” si evitarea angoasei este simptomul.

Primul mecanism de aparare despre care voi vorbi este refularea. Freud spune ca refularea este omniprezenta, ea fiind insasi originea constituirii inconstientului.

Refularea este respingerea in inconstient a unor reprezentari conflictuale care se mentin active ramanand totusi inaccesibile constientizarii. In caz de esec sau insuficienta a refularii, se produce intoarcerea elementului refulat, cu consecinte inofensive sau patologice. Refularea ii permite subiectului sa evite o constientizare dureroasa. Exemple de refulare inofensive sunt lapsusurile, erorile de memorie, uitarea numelor. Doar in cazurile inofensive subiectul poate recunoaste elementul refulat. Refularea este o “uitare” selectiva deoarece priveste amintiri biografice si nu achizitionarea de cunostinte. Ana Freud insista asupra faptului ca refularea este un mecanism normal, esential in dezvoltarea normala si ca diferenta dintre normalitate si patologie este o chestiune de cantitate.

Freud constata ca pulsiunile noastre nu sunt toate educabile si ca, lasate libere sa se exprime, ne-ar duce la distrugere. Gratie refularii, pulsiunile periculoase nu ne sunt cunoscute, ele fiind deci private de orice influenta. Tot Freud explica refularea prin metafore precum: “un duh rau, personaj de basm, a carui putere malefica nu dispare decat daca i se descopera numele secret” sau “niste diguri ridicate impotriva furiei apelor”. Dupa cum spuneam anterior, nu refularea are potential patogen ci intoarcerea elementului refulat ca urmare a esecului refularii, iar acest fenomen se produce pe fondul unei vulnerabilitati si da nastere unor simptome fizice sau psihice.

(despre alte mecanisme de aparare intr-un articol viitor)

Despre autodevenire si fericire

Am vizionat un film documentar despre Buddha. Marturisesc ca nu eram foarte bine informata asupra preceptelor budiste, insa am ramas surprinsa sa constat ca evidentiau lucruri descoperite in propria-mi dezvoltare personala.

Am crezut intotdeauna ca exista o esenta comuna a tuturor cailor de devenire a fiintei umane insa urmarind acest documentar lucrurile au devenit si mai clare. Probabil ca indiferent de calea pe care alegem sa o urmam, pentru un motiv sau altul, esenta este aceea ca pornim pe un drum al auto-cunoasterii si evolutiei noastre ca fiinte integrale si autentice.

Am putea spune ca societatea actuala este marcata de materialism iar omul contemporan de rationalism. Urmarea acestei orientari este dorinta si nevoia de control. In virtutea acestei nevoi, omul a inceput sa fuga de umanitatea lui, de acea parte din el care-l expune la suferinta…pe care simte ca nu o poate controla suficient si de care se teme. Privind reclame pline de culoare si promisiuni, primind indemnuri “motivante” spre performanta…a inceput sa-si cultive un soi de omnipotenta iluzorie si sa se creada actionar incontestabil la fericire. 

Dar oare ce poate insemna aceasta fericire cand omul si-a anesteziat organele de simt necesare pentru a-si recunoaste si trai sentimentele?...

Capcana “gandirii pozitive” practicata fara constientizare, este ca poti ajunge sa ignori sau sa ingropi acele aspecte care nu te fac sa te simti bine, fara insa a le rezolva. A nu dori sa vezi o problema nu o face sa dispara. Daca nu iti permiti sa-ti traiesti tristetea, nu-ti poti trai nici fericirea, daca nu iti accepti furia sau frustrarea, nu poti avea parte nici de bucuria autentica…ele nu sunt decat fatetele aceleiasi medalii, nu poti pastra medalia daca arunci reversul.  In felul acesta ajungi sa-ti gandesti sentimentele fara a mai fi in stare sa le traiesti, fara a mai putea sa le recunosti in interiorul tau si capeti o aparenta liniste interioara din convingerea ca “detii controlul”. Aceasta “poveste” ma face sa ma gandesc la Matrix…

Trebuie sa trecem printr-o criza majora, suficienta pentru a ne “paraliza” mintea si a o face sa realizeze ca mai exista ceva dincolo de ea, dincolo de “control”, ceva ce o poate intregi …sensibilitatea, sentimentele, umanul, ceva fragil si pretios pentru care ea trebuie sa fie martor si nu judecator. Si doar aceasta constientizare si acceptare ne poate aduce fata in fata cu noi insine, pregatiti sa devenim ceea ce eram deja dar nu stiam, fiinte integrale si autentice.

Poate ca este exprimat putin metaforic insa cam despre asta este vorba intr-un proces de dezvoltare personala. Invatam sa ne descoperim, sa ne dam voie sa “fim” si sa traim autentic, invatam sa ne bucuram de propria persoana si de propria viata.

Gandirea si starea de bine

Experimentam realitatea prin intermediul simturilor si o codificam, o “cartografiem”, cu ajutorul limbajului. Un prim aspect important este ca simturile noastre au capacitatea de a percepe si inregistra doar o parte dintr-o multitudine de stimuli, deci percepem doar o parte a realitatii, aceea accesibila simturilor noastre. 

Acea parte a realitatii filtrata de simturile noastre, este apoi codificata cu ajutorul limbajului, pentru ca noi sa obtinem o reprezentare a realitatii care ne ajuta sa ne adaptam, sa interactionam optim cu mediul.

La randul lui, limbajul sterge si el o parte din experienta noastra date fiind limitele specifice, si de asemenea deformeaza experienta noastra senzoriala prin faptul ca minimizeaza anumite aspecte si le semnifica pe altele.

Gandim cu ajutorul limbajului dar gandim si in imagini, gusturi, senzatii sau mirosuri. Limbajul este un sistem reprezentational secundar cu ajutorul caruia putem nu doar reprezenta ci si crea. Si asa cum gandirea influenteaza limbajul sau il deformeaza, asa si limbajul influenteaza gandirea formand-o sau deformand-o.

Daca vorbim despre un elefant roz mintea noastra il vede deja, desi simturile noastre nu au inregistrat niciodata o astfel de experienta. Insa mintea noastra este capabila sa creeze, sa compuna o falsa reprezentare pe baza unor reprezentari separate ale elementelor (elemente care exita in realitate dar nu au nici o legatura intre ele): stim cum arata un elefant si stim cum arata culoarea roz. Desi stim ca in realitate asemenea creatura nu exista, imaginea elefantului roz este la fel de clara si de reala pentru mintea noastra ca si in cazul in care am privi o fotografie sau chiar elefantul roz real.

Ce ne spune asta despre mintea noastra?

Ar trebui sa ne convinga cel putin de faptul ca “harta”, reprezentarea realitatii in mintea noastra, si “teritoriul”, realitatea insasi, sunt doua lucruri clar diferite.

Dar oare “gandirea constructiva” se refera la faptul ca putem construi in minte un elefant roz? Ati ghicit...NU la asta se refera. Daca lumea va este populata de elefanti roz, va astept cu drag la cabinet!

Pentru a putea vorbi despre gandirea constructiva, un preambul contructiv este sa devenim constienti de felul in care functioneaza mintea noastra si de importanta limbajului. Reprezentarea si semnificarea realitatii este una personala chiar daca unele elemente ne sunt comune: avem aceleasi simturi sau vorbim aceeasi limba. Pentru tine poate sunt mai pregnante detaliile vizuale decat cele tactile sau olfactive, poate vocabularul meu este mai bogat sau mai specific unui domeniu si automat aceeasi experienta va fi filtrata, reprezentata si semnificata diferit de catre doua persoane care au o experienta comuna.

Cum ne ajuta gandirea sa obtinem si sa mentinem starea de bine?

....Fiind constructiva, adica argumentata, bazata pe informatii si dovezi; logica; specifica, clara; pragmatica;  realista; flexibila; optimista, pozitiva; creativa; centrata pe solutii si nu pe probleme; mobilizatoare; asumata...si probabil ca mai are si alte calitati pe care nu mi le-am amintit acum. Devenind constienti de cuvintele pe care ni le spunem sau le spunem altora, de tiparele noastre de gandire, ne putem re-crea viata, relatiile, lumea! Iar constienta se exerseaza. Trebuie doar sa-ti doresti starea de bine si sa te decizi cum te antrenezi pentru a o obtine!

O poveste zen

Doi calugari, unul tanar, celalalt batran, in vesminte de culoarea sofranului, cu capetele rase, sandale in picioarele goale, se intorceau la manastirea lor intr-o frumoasa seara de vara.
- Ziua noastra a fost lunga si obositoare, frate Ushi, a zis cel mai tanar, dar l-am onorat asa cum se cuvine pe Buddha si am dobandit, cersind, orez si monede de arama. Cu siguranta ca maestrul ne va felicita.
- Da..., a raspuns distrat calugarul cel varstnic.
Apoi a adaugat cu bunatate:
- Nu fii ingrijorat, frate Toshibu, maestrul iti va aprecia zelul.
Calugarii si-au continuat calatoria in tacere. Deodata, la cotitura unui drum, un rau le-a barat calea. Pe marginea drumului, o femeie tanara si seducatoare, purtand haine de pret, statea pe o piatra mare si parea ca asteapta sa-i vina cineva in ajutor. Nu se vedea nici barca si nici barcagiu.
Calugarul mai in varsta, cat se poate de simplu, a luat-o pe femeie in brate si a trecut-o raul, fara sa-si ude macar varful sandalelor. Femeia frumoasa i-a multumit cu un zambet si a plecat. Cei doi calugari si-au continuat drumul. A urmat o lunga tacere, apoi, brusc, neputand sa mai reziste, calugarul tanar a izbucnit:
- Frate Ushi! Oare canonul nu ne interzice cu strictete orice contact si orice relatie cu femeile?
Calugarul batran si-a continuat drumul fara sa raspunda.
- Frate Ushi! a zis calugarul tanar, care incepuse sa se infierbante. Cum ai putut sa iei in brate o femeie frumoasa si parfumata si s-o treci raul?
- Frate Toshibu, a spus calugarul batran, oare inca mai simti "greutatea" acelei femei? Totusi, a trecut mult timp de cand am lasat-o in urma noastra!
(H.Brunel)