In prima parte a articolului am vorbit
despre achizitiile de baza pe care individul normal le face in conditii optime
de formare si dezvoltare a personalitatii. Parcurgerea cu succes a tuturor
etapelor dezvoltarii individuale asigura deci elementele de baza care vor
permite o maturizare psihica optima si o adecvare relationala.
Relatia este insa un sistem, adica mai mult
decat suma indivizilor iar sistemul odata format nu se autosustine ci trebuie
sustinut continuu prin implicarea si efortul celor doi parteneri. Pentru ca
relatia sa existe, sa evolueze si sa se mentina, ingredientul esential este
comunicarea.
Masura in care relatia implineste nevoile
celor doi parteneri, depinde pe de o parte de capacitatea si disponibilitatea fiecaruia
de a se angaja in relatie precum si de natura, cantitatea, calitatea si
profunzilea comunicarii dintre ei. Vorbind despre aceste ingrediente ale unei
relatii mature, ne referim de fapt la capacitatea de intimitate a fiecaruia si implicit
la autenticitatea si calitatea relatiei. Asa cum doua monologuri puse impreuna
nu inseamna un dialog, tot asa doua persoane care stau impreuna nu inseamna o
relatie.
De multe ori persoane care isi doresc o
relatie fac efortul de a-l "cuceri" pe celalalt, iar la putina vreme dupa ce
cuplul s-a format se asteapta ca relatia sa le implineasca nevoi fiziologice,
de securitate, afectiune, suport, valorizare, uitand ca si celalalt are
aceleasi nevoi si aceleasi asteptari, si ca relatia nu exista independent de implicarea
fiecaruia dintre ei. Sistemul trebuie sustinut si alimentat din doua parti in
egala masura pentru ca la radul lui sa poata alimenta si sustine cele doua
parti. Ramanem cu formula “…si au treit fericiti pana
la adanci batraneti” undeva intr-un coltisor ascuns al mintii, fara sa
constientizam ca este doar o sinteza optimista si simplista a ceea ce inseamna de
fapt disponibilitate, asumare, prezenta, implicare, daruire, consecventa, intelegere,
flexibilitate, etc., manifestate continuu de catre doua persoane care isi
doresc sa evolueze impreuna intr-un context relational autentic si regenerator.
Sa vorbim putin despre comunicare.
Gary Smalley descrie cinci niveluri ale
comunicarii intime, insa dupa cum vom vedea nu se poate vorbi despre intimitate
si comunicare autentica decat de la nivelul trei.
Primul
nivel al comunicarii este vorbirea in clisee. Este
o comunicare superficiala, comoda, care nu ii implica si nu ii apropie pe cei
doi, mentinand totusi o aparenta de bine si comunicare.
Al
doilea nivel al comunicarii este impartasirea
faptelor. Multe cupluri raman la acest nivel pentru ca este, ca si cel
precedent, comod si neimplicat. Discutand despre fapte concrete se evita
sentimentele, emotiile, deci si potentialele conflicte.
Al
treilea nivel al comunicarii si de fapt primul din punct de vedere al
intimitatii, este impartasirea opiniilor. Odata cu
exprimarea opiniilor personale gradul de apropiere al celor doi creste, insa
creste de asemenea si riscul aparitiei conflictelor.
Al
patrulea nivel al comunicarii este impartasirea
sentimentelor. Se ajunge aici in momentul in care cei doi parteneri se simt
suficient de in siguranta astfel incat sa-si dezvaluie aspecte intime. La acest
nivel sunt implinite nevoi relationale profunde.
Al
cincilea nivel al comunicarii este impartasirea
nevoilor. Acesta reprezinta nivelul cel mai profund al cominicarii intime.
Gary Smalley este de parere ca impartasirea
sentimentelor si nevoilor se face prin “poarta conflictului”, conflictul fiind
modalitatea de-a accede la intimitate. Cei care ocolesc conflictele cu orice
pret, isi refuza de fapt sansa de a atinge nivele profunde de intimitate, caci
o intimitate reala presupune dezvaluirea diferentelor si uneori acceptarea
diferentelor poate insemna depasirea cu succes a unei crize sau a unei
neintelegeri.
O importanta majora in dezvoltarea
intimitatii o are comunicarea senzoriala. “Cuplul inceteaza sa mai existe ca
unitate dinamica atunci cand cei doi nu se mai pot atinge spontan” (Iolanda si
Nicolar Mitrofan). Pentru o buna comunicare senzoriala este necesar ca cei doi
sa-si cunoasca si sa-si accepte corpul, sa se valorizeze si sa se respecte
personal si reciproc.
Subiectul relatiilor este unul vast, extrem
de complex si ideal ar fi sa fie de interes pentru oricare dintre noi. Am
abordat aici doar cateva aspecte care mi se par interesante si voi continua si
cu alte articole pe aceasta tema.
Oricum, este un subiect de abordat in orice
demers de dezvoltare personala asa incat va invit sa explorati…


