Un vrabioi voia sa fie ca un paun. Ce impresionat era de mersul mandru al maretei pasari, de capul inaltat, de roata grandioasa pe care o facea cu coada! "Si eu vreau sa fiu asa! spuse vrabioiul. A mea va fi cu siguranta admiratia tuturor celorlalti." Isi intindea in sus gatul, inspira adanc, astfel incat pieptul lui mic sa se largeasca, isi intindea penele din coada si incerca sa alerge la fel de elegant cum il vazuse pe mandru. Dar, dupa ce facu asta o vreme, gasi ca neobisnuita postura era cu adevarat un efort. Il durea gatul, il dureau picioarele si ce era mai rau era ca celelalte pasari, mierlele tantose, canarii cu toate gatelile lor si ratele natange, toti radeau de vrabioiul paun. Curand, fu prea mult pentru el.
"Nu-mi mai place jocul acesta, se gandi in sine. M-am saturat sa fiu paun. Vreau sa ma port din nou ca o vrabie." Dar cand incerca sa alerge iarasi ca o vrabie, nu reusi. In loc sa fuga cum obisnuia, incepu dintr-odata sa topaie si nu mai putu face nimic altceva. Asa au invatat vrabiile sa topaie.(N.Peseschkian)
Este paradoxal ca de cele mai multe ori cand le cerem celorlalti sa ne placa “asa cum suntem”, noi suntem de fapt cei care nu ne placem. Este trist insa ca nu constientizam asta si proiectam asupra celorlalti propriile noastre sentimente. Masura acestui adevar ar putea-o da gradul de vehementa cu care facem declaratia…
Cum suntem noi de fapt si pe ce ne construim stima de sine?
Stima de sine poate fi reala, autentica, bazata pe constientizarea propriei valori, sau, poate fi ca un balon umflat de parerile celorlalti si foarte usor de “intepat” de un feedback negativ la adresa noastra. Ati fost atenti vreodata cum reactionati in momentul in care va vorbesc ceilalti? La unele remarci s-ar putea sa nu aveti nici o reactie. Alteori, la o remarca banala, va puteti infuria, intrista, etc., poate din cauza tonului sau a expresiei celuilalt…Bineinteles ca lucrurile sunt reciproc valabile.
Ce ne defineste ca fiinte umane si ce ne defineste ca indivizi de sine statatori? Suntem constienti de aceste aspecte? Este clar ca avem multe lucruri in comun ca apartinatori ai aceleiasi specii. Dar, cu toate acestea, cand este nevoie sa fim identificati ca “persoane unice” avem un set unic de amprente, o amprenta dentara unica, s.a.m.d.
Oare cati dintre noi ne gandim la amprenta noastra unica in aceasta lume? Cat de mult ne dorim sa aflam ce alte lucruri ne construiesc unicitatea si cat de mult o valorizam? Ne construim stima de sine pe asemanarea cu ceilalti sau pe unicitatea noastra?
Si oare, fiind constienti si apreciindu-ne propria unicitate, ne mai putem dori sa-l schimbam pe cel de langa noi? Sau invatam sa-l apreciem pentru ceea ce este el, pentru unicitatea lui? A fi constienti de aceste aspecte nu implica a renunta la ideea de evolutie personala, de auto-actualizare, ci a o vedea poate intr-o alta lumina, a ne raporta la standarde diferite, fara a ne compara cu ceilalti. Cum credeti ca ar influenta asta relatiile cu cei din jur?
Dezvoltarea personala, psihoterapia, coaching-ul, poate fi o usa in prezent prin care poti pasi diferit in viitor…Poti afla mai multe despre tine, poti deschide o usa, poti largi orizontul, iti poti schimba viata facand ceva acum…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu